Dupa datele OMS anual se inregistreaza in lume aproximativ 100 milioane de indivizi cu boli veneriene (boli cu transmitere sexuala), aceste afectiuni constituind de fapt cel mai numeros grup de boli transmisibile (pentru ca in realitate frecventa lor ar fi de 10 ori mai mare decat datele declarate oficial, asa numitul fenomen “iceberg). Se apreciaza ca in tarile avansate intre 5% si 10 % din populatia aflata in perioada de activitate sexuala face anual una sau mai multe BTS.

Infertilitatea feminina este una din complicatiile bolii inflamatorii pelvine (PID) acute, recidivante sau cronice care determina alterarea microanatomiei, anatomiei si fiziologiei salpingiene, in cadrul paralelismului intre fenomenele lezionale si fenomenele reparatorii caracteristice bolii si tipurilor de germeni implicati. Actualmente germenii implicati cu cea mai mare frecventa in determinismul PID sunt: Chlamidia trachomatis (dupa serologie se estimeaza ca aproximativ 60% din cazurile de endometrita/

salpingita se datoreaza Ch. tr.), Neisseria gonorrhoeae (in prezent depasita ca frecventa de Ch. tr.), Micoplasme (M. hominis, Ureaplasma urealiticum, M. Genitalium), flora aeroba si anaeroba endogena (controversate de-a lungul timpului). La 25-50% dintre femeile cu PID acuta s-au izolat din tractul genital superior bacteriile anaerobe in toate cazurile si aerobe facultativ in 20% dintre cazuri.

Femeile care au avut un episod de PID au un risc de 10 ori mai mare de infertilitate. Infertilitatea indusa de gonococ este de 10%. Riscul infertilitatii induse de Chlamidia trachomatis este de 15% dupa primul episod de PID, 30% dupa doua episoade de PID, 50% dupa 3 sau mai multe episoade de PID. Infectia cu Ch. tr. constituie in tarile avansate principala cauza a infertilitatii de origine tubara.

O caracteristica a complicatiilor PID este aceea ca leziunile evolutive infectios-inflamatorii si cele reparatorii sunt paralele, fapt ce are la baza modificarile microscopice caracteristice; acest aspect explica riscul aparitiei foarte precoce a complicatiilor.

Se produc alterari ale peretilor tubari (deciliere,atrofia mucoasei, nodizitati, distrugeri ale stratului muscular), ale orificiilor tubare (ocluzia lor) si peritubare (aderente ale structurilor din jur, modificari ale mezosalpingelor).