Studii clinice si experimentale
STUDIU PRIVIND EVALUAREA CUNOSTINTELOR LEGATE DE BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALA LA ELEVII DE LICEU

Bolile cu transmitere sexuala (BTS) reprezinta o categorie de boli cu inalt impact asupra sanatatii si calitatii vietii pacientilor. Un rol important in profilaxia acestora este si informarea si cresterea gradului de constientizare a acestora in randul populatiei tinere, in special la debutul vietii sexuale. In acest scop, in cadrul proiectului HOPE sustinut de SRD, s-a organizat o campanie de colectare de informatii privind BTS in randul elevilor de liceu urmata de prezentarea notiunilor importante de baza si popularizarea metodelor de contraceptie. Studiul efectuat pe 161 elevi de liceu cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, si-a propus sa evalueze cunostintele in ceea ce priveste bolile cu transmisie sexuala iar pentru aceasta s-a intocmit un chestionar cu 10 intrebari. Elevii au raspuns in mod anonim, facultativ si cu acordul dirigintilor iar rezultatele au fost interpretate statistic. In functie de gradul de cunoastere a notiunilor de BTS s-au personalizat expuneri (Power Point la fiecare din cele 2 licee bucurestene: Liceul “Matei Basarab” si Liceul Otopeni) cu scopul de a clarifica si a raspunde intrebarilor acestora. Din totalul de 161 de elevi chestionati, 70 au fost de sex masculin si 91 feminin.

Concluziile studiului au fost ca elevii de licee cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, din mediul urban, sunt informati corespunzator in ceea ce privesc BTS. Majoritatea celor chestionati, in proportie de 68.94% nu si-au inceput viata sexuala ceea ce face din aceasta populatie, un segment propice pentru informare in privinta profilaxiei BTS. De remarcat insa si faptul ca un procent de 12% dintre responderi au avut 4 si mai multi parteneri sexuali inca de la debutul vietii sexuale (min. 13 ani) ceea ce reprezinta un factor de risc crescut pentru BTS si confirma un comportament sexual valabil si in celelalte tari europene.