Rezistenta la antibiotice reprezinta o reala problema la nivel international. Date recente epidemiologice evidentiaza o prevalenta mai inalta a infectiilor cu microorganisme multi-rezistente in mediu spitalicesc in Romania comparativ cu alte state europene. Vindecarea intarziata a ulcerelor gambiere determina spitalizari frecvente, iar curele repetate cu antibiotice cresc riscul dezvoltarii rezistentei. Cu scopul de a identifica profilul fenotipic de sensibilitate la antibiotice al microorganismelor izolate de la nivelul ulcerelor gambiere, s-a efectuat un studiu retrospectiv in Departamentul de Dermatologie al Spitalului Universitar de Urgenta „Elias”, in perioada ianuarie 2011 - decembrie 2015. 340 de pacienti au fost diagnosticati cu ulcere gambiere (venoase, arteriale, diabetice sau cu etiologie mixta). 227 de examene bacteriologice efectuate din prelevate au avut un rezultat pozitiv, cu identificarea a 257 de tulpini bacteriene. Profilul de sensibilitate la antibiotice a fost testat conform ghidului Institutului de Standardizare pentru Laboratoare si Clinici (CLSI) si cu ajutorul sistemelor automate (Vitek2C/Phoenix BD). S-a efectuat si testul D. Dintr-un total de 22 de specii bacteriene, cele mai frecvent izolate au fost Staphylococcus aureus (121 tulpini, 47%) si Pseudomonas aeruginosa (51 tulpini, 19.8%). Asocierea acestor specii intr-un prelevat a fost mai frecventa comparativ cu alte asocieri microbiene. Aproximativ o jumatate dintre tulpinile S. aureus a prezentat un fenotip de multirezistenta la antibiotice (56 tulpini, 46.3%), iar 35.5% au fost meticilino- rezistente (MRSA). Rezistenta la macrolide, lincosamide si streptogramina B a fost mai inalta la tulpinile MRSA (69.7%), comparativ cu cea a tulpinilor de S. aureus meticilino-sensibile. Pe durata studiului s-a observat o rezistenta in crestere la meticilina. Mai mult, a fost detectata o prevalenta inalta a rezistentei la antibiotice a tulpinilor izolate. Rezultatele acestui studiu evidentiaza importanta monitorizarii sensibilitatii la antibiotice, care permite administrarea unui tratament adecvat, dar si controlul epidemiologic al infectiilor nozocomiale.