Referate generale
TELEMEDICINA SI E-HEALTH IN MANAGEMENTUL DERMATITEI ATOPICE PE DURATA PANDEMIEI COVID-19

Rezumat

Telemedicina a fost definita ca schimbul de informatii medicale de la o locatie la alta prin mijloace electronice de comunicare cu scopul de a imbunatati starea de sanatate a pacientului. E-health se refera la utilizarea tehnologiilor digitale pentru a permite comunicarea intre medici si, de asemenea, intre cadrele medicale si pacientii lor. Teledermatologia este folosita cu succes in managementul afectiunilor cutanate inflamatorii cronice, cum ar fi dermatita atopica, psoriazisul, dar si pentru a monitoriza acneea sau diferite tipuri de eczeme. Dermatita atopica este o eczema inflamatorie cronica pruriginoasa care afecteaza copiii si adultii cu antecedente familiale de atopie. Teledermatologia si e-health contribuie la gestionarea dermatitei atopice prin intalniri online cu medic-pacient, prin site-uri web care furnizeaza resurse educationale pacientilor, aplicatii web etc. In consecinta, pacientii cu dermatita atopica sunt incurajati sa exploreze si sa afle mai multe despre afectiunea lor, jucand astfel un rol activ in gestionarea bolii, alaturi de medicul lor. Teledermatologia este considerata a juca un rol important in optimizarea ingrijirii dermatitei atopice in timpul pandemiei Bolii Coronavirus 2019 (pandemie COVID-19), deoarece tehnologiile digitale sunt mijloace care pot asigura o comunicare buna medic-pacient. Acest articol evidentiaza rolul important pe care il pot juca teledermatologia si ehealth in managementul dermatitei atopice in aceasta perioada in care distantarea sociala este necesara pentru a preveni raspandirea virusului SARS-CoV 2.