Cazuri clinice
PSORIAZIS PUSTULOS GENERALIZAT – RAPORT DE CAZ ȘI PERSPECTIVE TERAPEUTICE

Rezumat
Psoriazisul pustulos generalizat (PPG) a fost considerat în mod clasic o formă particulară de psoriazis vulgar, mai ales din cauza asocierii frecvente a celor două afecţiuni.
Cercetările recente arată însă că PPG are o fiziopatologie distinctă şi ridică problema reclasificării bolii. Calea de semnalizare a IL-36 este activată excesiv în PPG şi duce la un răspuns inflamator exagerat.
Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 51 ani, cunoscute cu psoriazis vulgar, care se prezintă pentru o erupţie eritemato-scuamoasă generalizată, cu pustule sterile pe suprafaţă, apărută în urma unui şoc emoţional şi a expunerii la soare. Anamneza, examenul clinic, probele de laborator şi examenul histopatologic au indicat diagnosticul de psoriazis pustulos generalizat. Pacienta a fost spitalizată şi s-a început tratament cu corticosteroizi topici si sistemici în combinaţie cu metotrexat, cu remiterea semnificativă a erupţiei cutanate.
Pentru moment, prima linie de tratament în această afecţiune este reprezentată de acitretin, metotrexat, ciclosporină şi terapii biologice, dar înţelegerea mai bună a fiziopatologiei PPG şi dezvoltarea de noi medicamente care să ţintească specific căile modificate aduc mari speranţe pentru folosirea de tratamente mai eficiente în viitor.