Cazuri clinice
PEMFIGOID BULOS ASOCIAT CU BOALA KAPOSI IATROGENA – PREZENTARE DE CAZ
ala Kaposi reprezinta o proliferare endoteliala multifocala care poate implica mai multe organe, dar cel mai frecvent determinând afectare tegumentara. Boala a fost raportata în patru forme clinice distincte, cu simptomatologie, epidemiologie si evolutie diferite, dintre care una apare în contextul imunosupresiei, ca urmare a administrarii unor terapii sistemice, precum prednison, inhibitori de calcineurina sau citostatice. Este unanim acceptat ca toate variantele clinice de boala Kaposi implica existenta infectiei cu HHV8. Boala Kaposi indusa iatrogen se caracterizeaza prin aparitia leziunilor violacee caracteristice în timpul tratamentului imunosupresor sistemic (de ex. corticosteroizi). Evolutia este, de obicei, cronica, lent progresiva, dar se poate ameliora spontan, în special în stadiile incipiente ale bolii sau odata cu sistarea medicamentelor imunosupresoare. Prezentam cazul unei paciente cu boala Kaposi dezvoltata în urma tratamentului cu corticosteroizi al unui pemfigoid bulos.