Dupa descrierea initiala, de catre Kyrle, in 1916, a fenomenului de perforatie epidermica, au fost identificate 4 entitati „clasice“ de boli perforante: elastosis perforans serpiginosa, boala Kyrle, foliculita perforanta si colagenoza perforanta, a caror asociere cu diabetul zaharat nu a fost demonstrata a fi semnificativa statistic. Ulterior, a fost acceptata o noua categorie de boli perforante, cele dobandite, in contextul bolii renale cronice, asociate sau nu diabetului zaharat. In privinta mecanismului de eliminare transepidermica s-au formulat numeroase ipoteze etiopatogenice, bazate pe studii histologice si imunohistochimice, demonstrand un dinamism accentuat al interactiunii dermo-epidermice.