Studii clinice si experimentale
Identificarea unui posibil tablou tradus din variatii ale unor citokine specifice in contextul aparitiei unor determinari cutanate, corelate cu infectia HIV-SIDA in Romania
Din 1981, cand primele rapoarte despre SIDA au fost publicate in literatura medicala, pielea si manifestarile mucocutanate au jucat un rol important in diagnosticul clinic al imunodeficientei dobandite intrucat boala de piele este o problema majora de sanatate printre pacientii cu virusul imunodeficientei umane (HIV)-seropozitivi.[8] Afectarile cutanate in timpul infectiei cu HIV sunt numeroase, identificand un spectru larg de infectii cutanate comune din cauza virusurilor, bacteriilor, ciupercilor, protozoarelor, si parazitilor precum si multe manifestari neobisnuite ale dermatozelor comune, iar unele afectiuni cutanate reflecta progresia bolii HIV, desi relatia este inca controversata. SIDA produce o variatie a nivelului citokinelor in circulatie. [5]

Ne dorim sa emitem teoria ca sunt profiluri distincte de citokine, la pacientii cu HIV asociat cu manifestari dermatologice, care sa ne ajute sa distingem diferitele boli de piele si sa diagnosticam si sa tratam corect aceste infectii oportuniste, pentru a imbunatati calitatea vietii acestor pacienti si sa prevenim eventuale complicatii ale bolii.[11]

Pentru a putea emite o teorie despre variatiile citokinelor la pacientii cu infectie HIV care asociaza o boala dermatologica, am studiat un lot de 107 pacienti in diferite stadii ale infectiei HIV, aflati in tratament cu antiretrovirale. Manifestarile cutanate identificate la acesti pacienti au fost herpesul zoster, candidoza, sifilisul si lipodistrofia. La acesti pacienti am determinat nivelul sangvin al TNFα, IL6, precum si nivelul CD4 si viremia. Managementul bolilor cutanate la pacientii sero-pozitivi poate fi o provocare pentru medicul dermatolog, pentru ca manifestarile cutanate pot fi mai severe, pot sa reapara cu o frecventa mai mare, si pot fi refractare la tratamentul standard. 2] Existenta terapiei antiretrovirale active (HAART) complica si mai mult imaginea cutanata astfel ca un profil al citokinelor corect si bine determinat ne poate fi de un real folos pentru diagnostic si tratament. [3][6]