Studii clinice si experimentale
Studiu randomizat comparativ al eficacitatii si tolerantei unui tratament topic antiinflamator, seboregulator si antibacterian local (continand acid salicilic, zinc, 5-alfa avocuta), asociat cu un antibiotic topic (Metronidazol), pe subiecti prezentand acnee vulgara, forme usoare si moderate
Introducere: Acneea vulgara implica o dereglare a secretiei de sebum controlata androgenic, cu aparitia de comedoane, ce ulterior dezvolta o reactie inflamatorie prin acumularea compusilor ce alcatuiesc sebumul si a bacteriilor (Propionilbacterium acnes) dezvoltate in mediul anaerob, intrafolicular ce  intretin inflamatia prin compusii de metabolism propriu. Este deci utila o abordare tripla, de scadere a secretiei de sebum, asociata cu o diminuare a inflamatiei dar si cu eliminarea suprainfectiei bacteriene.

Obiectiv: A fost evaluata comparativ eficacitatea si toleranta unui tratament topic constand in substante antiinflamatoare, antibacteriene si seboregulatoare (acid salicilic, Zinc, acid glicolic, 5-alfa avocuta), asociate cu un antibiotic topic, metronidazolul.

Metode: Studiul s-a realizat unicentric, randomizat, cu evaluare comparativa a doua zone simetrice pe 30 de pacienti cu acnee vulgara forme usoare si moderate, timp de 12 saptamani. 15 pacienti au fost tratati pe jumatate de fata cu gel de curatare (acid salicilic 1%, zinc 0.5%) si gel seboregulator si antiinflamator (acid glicolic 6.00%, zinc 1%, 5 alfa avocuta 1%), iar pe cealalta jumatate de fata cu o crema neutra (Placebo); ceilalti 15 pacienti au fost tratati pe jumatate de fata cu asocierea topica gel de curatare + gel seboregulator antiinflamator + metronidazol, iar pe cealalta jumatate de fata cu crema neutra (Placebo). 

Rezultate: Cel mai bun raspuns s-a obtinut prin utilizarea celor trei topice asociate: gel de curatare + gel seboregulator antiinflamator +  metronidazol (80% dintre pacienti au avut rezultate dupa primele 4 saptamani si 20% dupa 8 saptamani de tratament) fata de cei tratati cu gel de curatare + gel seboregulator antiinflamator: 13% dupa 4 saptamani, 20% dupa 8 saptamani si 67% dupa 12 saptamani de tratament sau mai mult). 

Concluzii: Asocierea metronidazolului ofera rezultate mai rapide in acneea vulgara, pacientul devenind mai optimist, mai increzator si mai rabdator in a duce totul la bun sfarsit.