Cazuri clinice
DIFICULTĂȚI ÎN DIAGNOSTICUL ȘI MANAGEMENTUL ERITEMULUI FIX POSTMEDICAMENTOS - PREZENTARE DE CAZ

Rezumat

Eritemul fix postmedicamentos este o reacţie alergică cutanată caracterizată clinic prin apariţia unei plăci unice sau multiple, de culoare eritemato-violacee, de fiecare dată la expunerea la agentul incriminat şi având aceeaşi localizare. Aceste leziuni pot fi dificil de diagnosticat din cauza similitudinii cu alte patologii: maladii buloase autoimune, eritemul polimorf, urticaria vasculitică etc.

Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 59 ani, cu numeroase comorbidităţi care s-a prezentat pentru apariţia unei erupţii alcătuite din multiple plăci eritemato-violacee, bine delimitate, situate la nivelul trunchiului şi al braţelor, în evoluţie de aproximativ 2 luni. Pre-cizăm dificultatea efectuării anamnezei, pacienta suferind de surditate bilaterală de transmisie. Astfel, comunicarea s-a realizat prin intermediul limbajului scris şi al rudelor, evidenţiind o posibilă corelaţie între debutul leziunilor şi administrarea unui tratament gastroenterologic cu antispastice şi inhibitori de pompă de protoni.

În urma acuzelor pacientei, istoricului consumului de medicamente şi manifestărilor clinice, a fost ridicată suspiciunea de eritem fix postmedicamentos, confirmat prin examen histopatologic. Deşi datele clinice şi paraclinice au susţinut diagnosticul de eritem fix post-medicamentos, identificarea unui anumit medicament incriminat a fost imposibilă, motiv pentru care s-a administrat tratament simpto-matic corticosteroid cu evoluţie favorabilă.

Eritemul fix postmedicamentos reprezintă o reacţie de hipersensibilitate întârziată (de tip 4) ale cărei manifestări clinice cutanate sunt dificil de diagnosticat din cauza aspectului heterogen, fiind necesar un grad înalt de suspiciune (cu precădere în contextul în care nu poate fi depistat cu uşurintă istoricul bolii şi consumul de medicamente).