Referate generale
MANAGEMENTUL EFECTELOR CUTANATE ADVERSE INDUSE DE INHIBITORII EGFR

Rezumat

În momentul de faţă, terapiile ţintite reprezintă fundaţia pe care se construieşte oncologia modernă. Deşi prezintă mai puţine toxicităţi în comparaţie cu chimioterapia convenţională, efectele adverse cutanate pot determina limitarea dozelor sau chiar întreruperea tratamentului.

Inhibitorii EGFR produc numeroase reacţii adverse la nivelul pielii. În prezent, aceştia deţin un rol esenţial în arsenalul terapeutic oncologic, fiind utilizaţi în tratamentul următoarelor tipuri de cancere: cap şi gât, plămâni, colon, prostată, sân, ovar şi pancreas. Astfel, recunoaşterea efectelor adverse, înţelegerea mecanismului prin care acestea apar dar mai ales cunoaşterea modului de gestionare a acestora este de o mare importanţă pentru toţi dermatologii.